Luni
BiodiversitateUn pui de bivol albinos, extrem de rar, a fost văzut în Kenya
Comenteaza pe Forum |
Un bivol albinos a fost observat în Kenya pentru prima oară, a declarat Kenya Wildlife Service (KWS).
![]()
Animalul, în vârstă de şase luni, a fost văzut în Parcul Naţional Hellsgate, din Valea Rift.
Bivolii normali au blana maro, însă puiul acesta albinos are blăniţa bej şi iese uşor în evidenţă.
Şeful paznicilor din parc, Nelly Palmeris, a declarat pentru BBC că blana neobişnuită îl face pe micul bivol mult mai vulnerabil la atacul prădătorilor din sălbăticie. Ea a mai precizat că localnicii din jurul parcului consideră albinismul de rău augur, lucru ce îl poate pune în pericol pe bivol.
“Tocmai ieşim dintr-o secetă foarte rea şi tribul Maasai ar putea asocia foametea cu acest bivol şi ar putea să-l omoare”, a declarat pentru AFP.
Pentru a-l proteja pe animal, KWS desfăşoară o campanie de conştientizare printre localnici şi îl monitorizează pe micul bivol.
Dr. Charles Musyoki, o autoritate de la protecţia mediului, a precizat pentru BBC că animalele albinoase sunt foarte rare şi, în trecut, în parcul kenyan a mai fost zărită doar o zebră albinoasă.
Sursa: Realitatea TV
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Elefănţelul roz, fotografiat în Botswana
- Strămoşii omului de acum 1,5 mil. de ani se deplasau la fel ca Homo Sapiens
- Lola, căţeluşa care merge la cumpărături
- Coralii traiesc mai mult decât piramidele
- Dansand cu lupii
- Descoperire inedita: Microbi prinsi in gheata Antarcticii
Populare
- Vrei sa scrii despre biodiversitate ? (4)
- Păianjenul “faţă veselă” (1)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
Recente
- Onthophagus taurus este cel mai puternic gândăcel din lume
- Oprescu vrea să mute maidanezii din Bucureşti la munte. Cum comentaţi?
- ONU respinge reluarea comerţului cu fildeş
- O pisică a născut patru pisoi în sala de briefing a Guvernului
- Ecologiştii au început să folosească echipament militar contra braconierilor
- Zambia, obligată să-şi distrugă rezervele de fildeş
