head


29 Mar
Luni
Biodiversitate

UE a plătit subvenţii de 14 milioane de euro pescarilor-braconieri

Potrivit unui raport dat publicităţii recent, 14 milioane de euro din subvenţiile acordate de UE pentru pescuit s-au dus către firme condamnate pentru pescuit ilegal.bani pentru braconieri

36 de proprietari de pescadoare care au încălcat prevederile legale şi au adunat împreună 42 de condamnări au primit de la UE 13,5 milioane de euro, a descoperit un grup de cercetători reuniţi sub numele Fishsubsidy.org, informează EUobserver. Cinci dintre aceştia au primit împreună 1 milion de euro între 1994 şi 2006.

Companiile cu pricina au fost condamnate pentru încălcări grave ale legislaţiei, variind de la falsuri în jurnalele de bord şi până la capturi de peşti sub dimensiunea minimă admisă, folosirea de echipament ilegal sau depăşirea cotelor de pescuit.

Cercetătorii, care au trudit nouă luni încheiate să compare datele privind condamnările pentru pescuit ilegal cu documentele despre subvenţiile europene pentru pescuit, spun că ce au descoperit e doar o parte din subvenţiile acordate unor firme condamnate. Aceştia au investigat doar pescadoarele care acţionează sau acţionau doar în apele Spaniei şi Franţei. Au încercat să se uite şi la apele italiene, însă n-au reuşit.

Legislaţia europeană nu prevede necesitatea verificării condamnărilor trecute în procesul de decizie privind subvenţionarea pescoadoarelor.

Peste 80% din locurile de pescuit ale lumii, inclusiv cele ale Europei, sau exploatate la maximum sau supraexploatate. 90% din resursele de peşte prădător au fost deja epuizate.

Sursa: Realitatea TV

, , , , , , ,


Etichete:

Lasa un comentariu