Luni
BiodiversitatePoliţia Deltei Dunării a organizat anul trecut aproape 900 de acţiuni pentru combarea braconajului
Comenteaza pe Forum |
Numai în ultima săptămână au fost constatate opt infracţiuni şi au fost confiscate 200kg de peşte.![]()
Poliţiştii din cadrul Serviciul Poliţiei Deltei Dunării au organizat, anul trecut, 887 de acţiuni şi controale pentru combaterea braconajului, în urma cărora au fost confiscate peste 15 tone de peşte, 4.000 de plase folosite la pescuit, precum şi aproape 100 de ambarcaţiuni, potrivit IGPR.
În urma acestor acţiuni, au fost constatate 232 de infracţiuni şi 149 de contravenţii la OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Poliţiştii au confiscat peste 15 tone de peşte, 19,5 kilograme de icre, peste 4.000 de plase monofilament şi din material textil în lungime de peste 210 kilometri, opt dispozitive electrice de pescuit, 57 de motoare de ambarcaţiune, 92 de ambarcaţiuni, 45 de rezervoare pentru ambarcaţiuni şi 26 de autoturisme, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Poliţia Deltei Dunării a fost reorganizată, în august 2009, şi a trecut din subordonarea IPJ Tulcea în cea a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), desfăşurându-şi activitatea în trei judeţe, respectiv Tulcea, Constanţa şi Galaţi.
În anul 2009, soluţionarea infracţiunilor piscicole a crescut cu 34% faţă de anul 2008, potrivit IGPR, care arată că, pe lângă acţiunile zonale, la nivel naţional au fost organizate 13 acţiuni zonale, de mare amploare, în urma cărora au fost confiscate peste 3,8 tone de peşte, 190 kilograme de icre, peste 800 unelte de pescuit (plase monofilament, setci, dispozitive electrice, ohane, ave relon şi prostovoale) şi 25 de ambarcaţiuni folosite pentru braconaj.
În ceea ce priveşte activitatea recentă de combatere a braconajului, numai în ultima săptămână, în urma unor controale desfăşurate în Delta Dunării au fost ridicate peste 200 de kilograme de peşte, 27 de plase de pescuit şi patru motoare de ambarcaţiuni. De asemenea, poliţiştii au constatat opt infracţiuni la reglementările privind pescuitul. Bunurile, a căror valoare se ridică 95.654 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, după verificări şi controale efectuate în 14 ambarcaţiuni şi 32 de autovehicule, potrivit poliţiştilor.
Sursa: Realitatea TV
braconaj, braconieri, confiscare, contravenţie, delta dunării, Deltă, infracţiune, peşte, peşti, poliţie
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Delta Dunarii - o “tara de basm”
- Din 15 martie, încep acţiunile de deratizare
- Braconierii şi-au întins din nou plasele în apele Rezervaţiei Delta Dunării
- Miniştrii din 14 state de la Dunăre au promis că vor proteja fluviul
- Maratonul sterilizărilor pentru căţei şi pisici, în acest weekend
- Câinii fără stăpân nu mai pot fi ţinuţi la adăpostul Primăriei
Populare
- Vrei sa scrii despre biodiversitate ? (4)
- Păianjenul “faţă veselă” (1)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
Recente
- Onthophagus taurus este cel mai puternic gândăcel din lume
- Oprescu vrea să mute maidanezii din Bucureşti la munte. Cum comentaţi?
- ONU respinge reluarea comerţului cu fildeş
- O pisică a născut patru pisoi în sala de briefing a Guvernului
- Ecologiştii au început să folosească echipament militar contra braconierilor
- Zambia, obligată să-şi distrugă rezervele de fildeş
