Luni
BiodiversitateGuvernul României şi UE alocă fonduri pentru conservarea valorilor naturale din Timis
Comenteaza pe Forum |
În situl Semenic – Cheile Caraşului se află un număr însemnat de peşteri şi avene, aproximativ 650, care reprezintă habitatul natural pentru 11 specii de lilieci, protejate la nivel naţional şi european.
Pe zi ce trece, habitatul se degradează datorită poluării, cu deşeuri menajere, şi a depozitării ilegale de resturi animaliere. Pentru conservarea faunei şi florei, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara a implementat, la începutul lunii ianuarie, proiectul „Managementul Conservativ al Habitatului 8310 din Situl Natura 2000 Semenic – Cheile Caraşului“, care se va încheia în ultima lună din 2011.
Din acest motiv, vineri, la sediul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin a avut loc o întâlnire, în vederea formării grupului de lucru pentru elaborarea unui plan de acţiune, pe termen scurt şi lung, pentru conservarea habitatului, pentru un număr de 65 de peşteri, şi a speciilor de lilieci de aici. Astfel, reprezentanţii proiectului s-au angajat să cureţe şi să reabiliteze peşterile dezafectate, precum şi să monteze grilaje de fier la intrări, în vederea conservării valorilor naturale.
Ghisela Cepănariu, şef Serviciu Implementare Politici de Mediu – din cadrul ARPM, consideră că pentru implementarea proiectului este nevoie şi de implicarea autorităţilor locale din zona sitului: „Avem nevoie de sprijinul autorităţilor locale, precum şi de cel al cetăţenilor. În acest sens, vom demara o amplă campanie de informare a publicului, prin editarea de materiale informative şi difuzarea de spoturi publicitare. De asemenea, avem în vedere şi implementarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor biodegradabile şi reciclabile din aria sitului“.
Menţionăm că valoarea totală a proiectului este de aproximativ 600.000 de euro, finanţarea fiind asigurată de Uniunea Europeană şi Guvernul României.
Roxana Nafiru
www.roon.ro
arii protejate, biodiversitate, conservare ari naturale, finantari mediu, lilieci
Etichete:
Articole Asemanatoare
- “Verzii” cer bani pentru ariile naturale
- Vine a şasea mare extincţie!
- WWF a demarat un proiect din fonduri UE pentru conservarea a două specii de păsări de pe Dunăre
- O nouă specie de crevetă aşteaptă să primească un nume pe Ebay
- UE finanţează un proiect de conservare a două specii de pe Dunăre
- Salvaţi, dar condamnaţi la moarte. Rămasă fără bani, o rezervaţie africană îşi va eutanasia leii
Populare
- Vrei sa scrii despre biodiversitate ? (4)
- Păianjenul “faţă veselă” (1)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
Recente
- Onthophagus taurus este cel mai puternic gândăcel din lume
- Oprescu vrea să mute maidanezii din Bucureşti la munte. Cum comentaţi?
- ONU respinge reluarea comerţului cu fildeş
- O pisică a născut patru pisoi în sala de briefing a Guvernului
- Ecologiştii au început să folosească echipament militar contra braconierilor
- Zambia, obligată să-şi distrugă rezervele de fildeş
