Cu chiu, cu vai, în 2001 a apărut Cartea Roşie a Vertebratelor, o lucrare cu multe lipsuri, dar care a reprezentat un început de drum. Este realizată sub egida Academiei Române de mai mulţi cercetători cu greutate, astfel încât lucrarea nu a fost contestată până acum de alţi cercetători. La capitolul “plante” nu s-a reuşit nici măcar asta, astfel încât fiecare somitate din domeniu are propria listă! Aşa se face că în 2008 existau nu mai puţin de cinci liste roşii pentru plante. Nici una dintre acestea nu conţinea informaţii concrete: unde se află speciile periclitate, care sunt cauzele degradării speciei. Motivul? Cercetarea în domeniu, dacă mai poate fi numită cercetare, nu a trecut de stadiul anilor ‘70, adică taxonomie şi atât. Cercetătorii merg în teren şi spun doar că au identificat speciile căutate, fără a menţiona dacă acestea sunt la nivel populaţional, care e optimul, dacă habitatul este specific sau nu pentru ele, adică speciile margine de areal de distribuţie sau alte întrebări la care trebuie răspuns când se dă verdictul: specie periclitată, specie vulnerabilă, specie rară, specie endemică. Din acest motiv, aproximativ 70% din propunerile României de modificare a anexelor directivelor europene, prin adăugarea de noi specii, au fost respinse, în special pentru “habitate” şi “specii de plante”. Aceste motive au condus la situaţia critică în care ne aflăm: în România nu există nici o listă naţională roşie oficială. Articolul din legislaţie este oarecum inutil, pentru că neavând listele oficiale e greu în instanţă să justifici acţiunile. Aşa că nimeni nu mai ţine cont de ele, nici autorităţile de mediu, care cu greu impun măsurile pentru speciile trecute în legislaţie.

INVESTIŢII AMĂNATE
Anul trecut, Guvernul a anunţat că va cheltui 4,3 milioane de lei pentru protejarea speciilor de animale aflate în stare “critică, vulnerabilă sau pericol de dispariţie”, fondurile urmând a fi asigurate din bugetul Ministerului Agriculturii. Banii urmau să fie daţi conform listei aprobate de Comisia pentru Managementul Resurselor Genetice Animale în luna mai 2007. Fondurile au fost alocate pe categorii, în funcţie de specii, rase, linii, lista aprobată de Guvern incluzând 13 specii de animale. Conform legii, populaţiile de animale care au mai puţin de 100 femele sunt considerate în stare critică, cele cu mai puţin de 1.000 femele sunt în pericol de dispariţie şi cele cu mai puţin de 5.000 femele sunt considerate vulnerabile. Cei mai mulţi bani (1.000 de lei/cap animal) urmau să fie alocaţi pentru bivolul românesc, pentru caprina albă de Banat şi cea carpatină vor fi cheltuiţi 95 de lei/cap, pentru ovina valahă cu coarne în tirbuşon suma alocată este de 100 de lei/cap, în timp ce pentru ovina merinos de Stavropol sunt acordaţi 95 de lei/cap. Alte sume urmau să fie alocate pentru nurcă (40 de lei/cap), vulpe argintie (83 de lei/cap), dihor (35 de lei/cap) şi speciile de peşti crap de Dunăre, ştiucă, cosaş, lin, lopătar, caras ornamental, singer (6 lei/cap). Investiţiile au fost amânate.
Sursa: Jurnalul National

biodiversitate, Comisia pentru Managementul Resurselor Genetice Animale, lista rosie, stare de conservare

Dacă în Delta Dunării cele două specii sunt protejate, aflându-se într-o rezervaţie a biosferei, populaţia răspândită de-a lungul Dunării, atât în România cât şi în Bulgaria, se află sub continuă ameninţare, sub impactul activităţilor umane. Depozitarea deşeurilor de-a lungul apei, utilizarea excesivă a fertilizatorilor în pescării, practicarea unui turism la scară largă, toate acestea afectează calitatea habitatelor celor două specii,prezente în lungul Dunării.

“De mai bine de un secol, cooperarea transfrontieră în lungul Dunării a neglijat beneficiile ecologice ale fluviului, în detrimentul exploatării intensive pentru diverse ramuri economice, precum agricultura şi navigaţia. Presiunea crescândă a dezvoltării locale în România şi Bulgaria are nevoie de exemple de bună practică la nivel transfrontier, pentru menţinerea şi reabilitarea zonelor umede din lungul Dunării, care sunt vitale pentru hrănirea şi reproducerea acestor specii prioritare”, a declarat Cristian Tetelea, coordonatorul proiectului în România.

Obiectivul principal al proiectului transfrontier LIFE Nature, implementat atât în România, cât şi în Bulgaria, este să asigure condiţiile favorabile de conservare a celor două specii. Concret, acest lucru presupune, în primul rând, conservarea şi reconstrucţia zonelor umede de-a lungul Dunării folosite ca zone de hrănire şi cuibărire, diminuarea pagubelor produse asupra pescăriilor de către cormoranul pitic dar şi instruirea actorilor locali (implicaţi în mare parte în activităţi de pescuit şi vânătoare), cu privire la statutul celor două specii şi necesităţile de habitat ale acestora.

Prin realizarea unor îndrumare pentru managementul siturilor Natura 2000, workshopuri şi seminarii, dar şi prin sprijinul oferit pentru atragerea de fonduri, stakeholderii locali vor fi încurajaţi să practice din ce în ce mai mult activităţi sustenabile, cum ar fi ecoturismul şi pescuitul extensiv , dar şi măsuri de conservare a habitatelor.

Parteneri în proiectul Life Nature sunt: SOR (Societatea Ornitologică Română), Agenţia pentru Protecţia Mediului Olt şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Teleorman, Parcul Natural Persina şi S. C. Mediator Trans S.R.L.

conservarea speciilor, cormoranul pitic, Life Nature, rata rosie, ue

Deteriorarea mediului , desemneaza alterare caracteristicilor sanatatea umana , a vatama resursele biologice si ecosistemele , a aduce atingeri agrementelor , ori a împiedica alte utilizari legitime ale mediului .

Potrivit legii 137/1995 ( L.P.M. ), poluantul reprezinta orice substanta solida , lichida, sub forma gazoasa sau de vapori sau sub forma de energie ( radiatie electromagnetica ionizanta , termica , fonica ) care , introdusa în mediu , modifica echilibrul constituientilor acestuia fizico-chimice si structurale ale componentelor naturale ale mediului , reducerea diversitatii si rezistentei biologice a ecosistemelor naturale si antropizate , afectarea echilibrului ecologic si al calitatii vietii , toate aceste fenomene sunt cauzate în principal de poluarea apei , aerului si solului , supraexploatarea resurselor , gospodarirea si valorificarea lor deficitara ca si prin amenajarea necorespunzatoare a teritoriului .

Poluarea poate fi de doua tipuri :

• poluare naturala ;
• poluare artificiala .

Noi ne vom ocupa în continuare de poluarea artificiala .

Poluarea artificiala

Poluarea artificiala a aparut odata cu dezvoltarea primelor asezari urbane , sub influenta factorului antropic . Initial , produsele poluante erau putine , de natura organica si usor degradabile de catre microorganismele mediului ( bacterii si ciuperci ) . Pe masura dezvoltarii industriei , a cresterii demografice si a modernizarii tehnicii , poluarea s-a extins , poluantii s-au înmultit si au aparut deseuri greu biodegradabile, ca de exemplu , detergentii , pesticidele de sinteza , deseurile radioactive . Când cantitatea de poluanti depaseste cantitatea de neutralizare a mediului , ecosistemele sufera un proces de alterare si de distrugere , rezultând zone lipsite total de viata .

I. Poluarea , în functie de natura poluantului , poate fi :

1. fizica - produsa de zgomot ( poluare sonora ) , care poate fi :

• produsa de substante radioactive ( poluare radioactiva ) ;

• produsa de apa calda , praf , particule de carbune .

1. chimica - produsa de compusi gazosi din industrie :

• ionii unor metale grele ;
• pesticidele folosite în agricultura ;
• detergentii .

1. biologica - rezultata din infestarea mediului cu agenti patogeni proveniti din fermentatii , eutrofizarea apelor .

II. Poluarea dupa mediul în care actioneaza poluantii , poate fi :

• poluarea aerului ;
• poluarea solului ;
• poluarea apei .

Apa , sub multiplele ei forme , reprezinta unul dintre cele mai importante elemente ale peisajului geografic atât pentru utilizarea directa pentru om , cât si pentru activitatea normala a biosferei , fiind evident , indispensabila supravietuirii si bunastarii oamenilor . Pâna la începutul sec. XX , cererea de apa , calitatea acesteia si eficienta utilizarii ei , pareau probleme de importanta secundara . Însa, în a doua jumatate a sec. XX , populatia globului este între 6 si 7 miliarde de locuitori , dintre care jumatate traiesc în mediul urban . Evident , nevoile vitale de apa vor fi pe masura acestei populatii .

Terra dispune de un imens volum de apa. Din suprafata planetei noastre , 510 milioane km2 , ceea ce reprezinta 70,8 % , iar uscatul , doar 149 milioane km2 , adica 29,2 % . Dupa datele Conferintei Natiunilor Unite asupra resurselor de apa care s-a tinut la Mar del Plata , volumul total al apei existente pe Pamânt , este apreciat la 1.400 milioane km3 repartizat astfel : volumul total de apa dulce este doar de 37,8 milioane km3 si nu reprezinta decât 2,7 % din cantitatea de apa a globului . Pe lânga aceasta , trebuie remarcat si faptul ca doar 0,46 % din volumul de apa dulce de pe glob poate fi utilizata direct , restul de 99,54 % se sustrage utilizarii imediate de catre oameni , deoarece este reprezentata de vaporii de apa din atmosfera ( 0,04 % ) , ghetari si calote glaciare ( 77,2 % ) , apa lacurilor si mlastinilor ( 0,35 % ) , apele subterane si umiditatea solului ( 22,41 % ) si în cursurile de apa ( 0,01 % ); ea reprezinta doar 0,04 % din totalul apei dulci de pe glob. În total apa dulce disponibila , nu reprezinta decât 0,009 % din întreaga cantitate de apa de pe pamânt . Asadar , raportul dintre apa marina si cea continentala este în favoarea celei marine .

Influenta umana asupra oceanelor , variaza dramatic de la un ecosistem la altul . Cele mai afectate zone sunt recifele de corali , iarba marina , crângurile de mangrove , recifele si platformele stâncoase . Cele mai putine afectate ecosisteme , sunt zonele cu fund mâlos si zonele de suprafata din larg .

Poluarea afecteaza toate oceanele globului , dar apele de coasta sunt mai afectate decât cele din largul marilor , deoarece acolo exista , în prezent , mult mai multe surse de poluare , de la instalatiile industriale de coasta pâna la transportul maritim mai intens .

De mai bine de doua decenii , degradarea mediului marin capata un aspect global , iar în unele zone , se intensifica în mod periculos .

Amenintarea majora pentru sanatatea , productivitatea si biodiversitatea mediului marin , provine din activitatea umana desfasurata în zonele de coasta si insulare . Mai mult de 80 % din încarcatura poluanta provine din scurgeri , din evacuari ale activitatilor economice : industriale , agricole , turistice , orasenesti . Zonele de coasta si insulare reprezinta zone economice producatoare de materii prime , bunuri materiale si de interes turistic . Conform comisiei de experti în domeniul protectiei mediului marin ( GPA ) , valoarea totala a bunurilor si serviciilor din zonele ecosistemelor marine , este dubla fata de a acelora provenite din ecosistemele terestre de interior . Aproape un miliard de oameni locuiesc în mod curent în centrele urbane din zonele de coasta . Existenta lor depinde de sanatatea si productivitatea ecosistemelor costiere . Poluarea mediului marin , distrugerea habitatelor submineaza folosirea durabila a marilor , oceanelor si zonelor de coasta , afecteaza sanatatea umana prin contactul direct al populatiilor cu apele poluate sau prin consumul surselor nutritive marine contaminate .

Oamenii vor folosi întotdeauna oceanele pentru recreere , extractia de resurse si pentru activitati comerciale . Scopul protectiei mediului marin actual , este sa facem aceste lucruri într-un mod sustenabil , astfel încât , oceanele sa ramâna într-o stare de sanatate optima si sa continue sa furnizeze resursele pe care le dorim si care ne sunt necesare .

Recunoasterea amenintarilor create de amplificarea poluarii marine , a condus la initierea în 1995 la Washington a Programului G.lobal de Actiune ( GPA ) pentru protectia mediului marin .

Programul a apreciat existenta si manifestarea a noua categorii de surse poluante :

• ape uzate de canalizare ;
• pesticide ;
• substante radioactive ;
• metale grele ;
• hidrocarburi ( produse petroliere ) ;
• nutrienti ;
• sedimente ( aluviuni ) ;
• gunoaie ( deseuri menajere ) ;
• alterarea fizica si distrugerea habitatelor .

În anul 2006 , oficiul de coordonare al programului GPA , a publicat un raport asupra starii mediului marin , raport în care se evidentiaza tendintele , masurile si progresele realizate în corelatie cu sursele de poluare mentionate si cu dezvoltarea economica în diverse regiuni ale OCEANULUI MONDIAL .

Lucrarea elaborata în continuare , prezinta efectele comparative ale celor noua surse de poluare nominalizate de GPA în urmatoarea succesiune zonala :

• OCEANUL ARCTIC ;
• ACEANUL ATLANTIC cu zona Caraibelor si zonele Africii de Vest , Centrale si de Sud ;
• OCEANUL PACIFIC cu zonele Asiei de Est ;
• OCEANUL INDIAN cu zona Asiei de Sud , zona Golfului Persic , zona Africii de Est ;
• MAREA NEAGRA

În limitele lucrarii si a literaturii consultate , nu au fost abordate zonele Atlanticului de Nord-Vest , de Nord-Est si Sud-Vest , zonele Pacificului de Nord si Centrale , a Australiei , coastele antarctice si Marea Mediterana , urmând ca acestea sa faca subiectul unor studii de perspectiva .

Istoria cercetarii în domeniul poluarii marilor si oceanelor , este legata de cercetarea în general a Oceanului Planetar , astfel , majoritatea tarilor din zonele costiere si-au înfiintat de-a lungul timpului diverse forme institutionale adecvate , la diverse nivele de organizare - institute , centre , statiuni si laboratoare de cercetari marine si oceanografice . Initial profilul activitatii acestora cuprindea cercetarea în domeniile biologiei , hidrologiei fizice si chimice , resurse marine si valorificarea acestora . Între aceste formatiuni stiintifice s-au dezvoltat relatii de colaborare , mai ales la nivel regional , dar uneori acoperind si domenii geografice mai largi - de exemplu colaborarea stiintifica între INCDM Grigore Antipa cu institutii similare din bazinul Marii Negre : Odesa , Sevastopol , Kerci , Batumi , Instanbul , Varna , cu Institutul de Oceanografie Monaco ( pentru Mediterana ) si Institulul Oceanografic de la Woodshole SUA - Oceanul Atlantic .

Poluarea marina apare de-odata cu prezenta umana în zonele costiere , dar manifestarile pregnante apar în a doua jumatate a sec. XX . Diversitatea surselor de poluare , a efectelor acestora ca întindere si intensitate , au declansat semnalul de alarma care a condus , pe de-o parte la modificarea si adaptarea preocuparilor de cercetare la noile cerinte , iar pe de alta parte la întarirea colaborarii dintre formatiunile de cercetare care capata caracter institutionalizat în cadrul unor programe de cercetare regional , zonal , nationale si internationale .

Exemplificativ în acest sens , este evolutia si diversificarea activitatilor de cercetare la INCDM Grigore Antipa Constanta .

Initial , Institutul Român de Cercetari Marine ( IRCM ) Constanta , a fost fondat la 30.03.1970 prin unificarea institutiilor de cercetare marina existente la acea data în România . Aceasta se reorganizeaza în anul 1999 ca Institut National de Cercetare Dezvoltare Marina Grigore Antipa ( INCDM ) . Institutul este mostenitorul unei traditii marcata prin continuitatea de 80 de ani de oceanologie , plecându-se de la anul 1926 , apoi 1932 , momente de înfiintare a primelor institutii de cercetare marina create de prof. Ioan Borcea , respectiv prof. Grigore Antipa . În prezent , se constituie într-o institutie nationala reprezentativa , având structura pluridisciplinara si interdisciplinara . Institutul are ca obiect principal de activitate , efectuarea de cercetari fundamentale , aplicative , de dezvoltare tehnologica în domeniile ecologiei , protectiei mediului marin , oceanografiei , ingineriei marine , precum si al gestionarii resurselor vii din Marea Neagra si din Oceanul Mondial .

Prin atributele conferite de actul de înfiintare , INCDM este operatorul tehnic al retelei nationale de monitoring fizico-chimic , biologic , al apelor marine si de supraveghere a eroziunii costiere . Institutul are diverse sarcini în cadrul organismelor internationale UNESCO , CIESM , FAO , CGPM , CECAF , NATO , GEF , si ACCOBAMS .

În domeniul poluarii si protectiei mediului , Institutul are programe complete :

• Monitoringul integrat al mediului marin si costier sub coordonarea MMGA ;
• Conservarea ecosistemului marin , promovarea utilizarii sale durabile ( MedC ) ;
• Protectia si dezvoltarea durabila a resurselor marine vii ;
• Radioactivitate si radioecologie marina ( AIEA / LRM Monaco ).

Colaborarea între institute a facut posibila si realizarea suportului organizatoric si legislativ al luptei împotriva poluarii ca fenomen , ca manifestare si a efectelor sale , iar în acest sens se mentioneaza înfiintarea în 1995 la Washintong a PROGRAMULUI GLOBAL DE ACTIUNE PENTRU PROTECTIA MEDIULUI MARIN care a stabilit categoriile de surse poluante si de la care au decurs în continuare programele zonale , regionale si internationale de protectia mediului marin .

SITUATIA ACTUALA - TENDINTE

OCEANUL ARCTIC

Fig. 1 Harta Oceanului Arctic

Marile Oceanului Arctic, aflate în vecinatatea Cercului Polar, cuprind o suprafata de 20 milioane km2 si le putem grupa în doua categorii. Prima categorie consta în ape specifice recifelor de corali , iar a doua consta în ape oceanice adânci. Marile Arctice sunt mari deschise, schimbul de apa e minim prin Strâmptoarea Bering si extins în Marea Barent.

Conditiile climatice severe caracterizeaza aceasta zona. În functie de latitudine, noptile polare dureaza între 2 si 4 luni, la fel ca si zilele polare. Temperatura medie în timpul iernii a apei variaza între -20°C si -35°C. Cea mai mare parte a anului , Marile Arctice sunt acoperite de gheata care pot atinge 2 m grosime. În zilele noastre , datorita încalzirii globale, în fiecare vara linia de topire a ghetii se extinde progresiv spre nord.

Marile Arctice sunt influentate la scara larga de aportul de apa dulce dinspre continent. Aceasta, transporta anual peste 150 mil. tone de substante organice si minerale în suspensie sau ca solutie. În cea mai mare parte a anului , apa de la suprafata marilor din aceasta zona are temperaturi de sub 0 ºC. Datorita faptului ca temperaturile sunt atât de scazute, Oceanul Arctic poate capta poluantii atmosferici de la altitudinile mici. Poluarea în Oceanul Arctic este datorata transferului atmosferic, curentilor oceanici si aportului de ape de pe continent.

S-a determinat ca principalele surse de poluare sunt compusii organici, metelele grele si degradarea fizica, acestea având un risc mare; cu risc mediu de poluare sunt hidrocarburile si deversarile radioactive , iar cu risc scazut sunt : apa menajera, nutrientii, sedimentele si deseurile.

Compusii organici

Tabel.1. Poluarea ( valori medii/maxime ) sedimentelor de fund (ng/g ) în Golful Kola . Poluare cu substante organice persistente. Comparatie între anii 1994 si 2003 .

S-au înregistrat nivele relativ mari de poluare cu pesticide si poluanti industriali.

Datorita scaderii temperaturilor, compusii volatili care condenseaza în atmosfera sunt absorbiti de particule si sunt dizolvati partial în apa si retinuti în gheata pentru o perioada îndelungata. Sunt afectate de compusii organici în special animalele din nivelurile superioare ale lantului trofic .

Metale grele

Tabel. 2. Componente poluante din precipitatii si apele râurilor în zona de impact Kola .

Oceanul Arctic primeste metale grele din atmosfera , din râuri, din schimbul interoceanic si din poluare locala. Particulele transportate prin atmosfera sunt principala sursa de poluare. În Rusia din cauza ca minele si topitoriile sunt situate pe coasta, sedimentele de metale ajung în oceane si sunt transportate de acestea. Aceste metale reprezinta un risc major pentru regnul animal si vegetal .

Hidrocarburi

Cel mai mare risc este poluarea accidentala în urma extractiei sau a transportului hidrocarburilor.

Substante radioactive

O importanta sursa de poluare în trecut era deversarea de substante radioactive în apa, dar aceasta practica a fost stopata.

Ape menajere si nutrienti

Acestea doua reprezinta un risc de poluare scazut datorita faptului ca aceasta zona este putin locuita. Unele comunitati deverseaza apa direct în ocean în timp ce altele au locuri speciale pentru tratarea apei. Temperaturile scazute determina o rata de descompunere scazuta, astfel în Oceanul Arctic acesti poluanti se descompun într-o perioada îndelungata .

Sedimente

Acestea intra în categoria problemelor locale si au o prioritate minima. Aceste sedimente compromit integritatea habitatelor si ameninta sanatatea comunitatilor.

Deseuri

Existenta acestor poluanti reprezinta o problema mai ales pe coasta rusa a Oceanului Arctic. Coastele nisipoase si cele stâncoase aduna cantitati mari de deseuri lemnoase îngreunând si navigatia în zonele respective. O alta problema o reprezinta cantitatile mari de butoaie de fier abandonate pe coasta.

Bazându-ne pe analiza problemei poluarii , în zonele îndepartate de zonele de poluare, de navigatie si de pescuit , apa este curata , iar ecosistemele se mentin intacte. Totusi , în golfuri si în estuare , datorita activitatilor umane , exista poluare. Mediul marin a fost contaminat radioactiv prin testarea armelor nucleare si prin dezafectarea flotei nucleare rusesti .

ZONA CARAIBELOR

Fig.2. Vasta Regiune a Caraibelor si marea Insula precum si dezvoltarea statelor.

Activitatile antropice în regiunile de costa si insulare , reprezinta o mare amenintare asupra sanatatii, productivitatii si biodiversitatii mediul marin la nivel global. Situatia este aceeasi în acesta zona. Riscul de poluare a crescut si aici ca urmare a intensificarii activitatii antropogenice , nivelului de trai scazut, si dezvoltarii industriale, exploatarii excesive a resurselor naturale precum si defrisarilor produse în aceste zone.

Deseurile sunt considerate a fi cea mai mare problema cu care se confrunta autoritatile în acesta zona. Cresterea populatiei, intensificarea activitatilor industriale si turismul continua sa creeze probleme infrastructurii prin aducerea de gunoaie. Referitor la cele mai recente date , poluarea produsa din activitatile oamenilor prezinta cea mai mare amenintare pentru mediul marin si de asemenea pentru sanatatea oamenilor.

De fapt , poluarea ecosistemului acvatic include alterarea habitatelor naturale precum si întregul mediu din zona întinselor insule. Se estimeaza ca nivelul poluarii în aceasta regiune este de 80-85 %. Aceasta are în vedere deseurile provenite din activitatile agricole , industriale , alte ape reziduale care sunt transportate în mediu prin infiltarea în aerul atmosferic si în sol .

Descrierea biofizica

Marea Caraibelor are o suprafata de 1.943.000 km2 si cuprinde multe complexe productive si biologice , diverse ecosisteme cu recifuri de corali, fitoplancton, mangrove, lagune si plaje. Marea Caraibelor are multe specii de pesti, iar în zona marii traiesc foarte multe specii de pasari, toata acesta biodiversitate este afectata de factorii de poluare.

Populatia totala din regiunea SIDS ( Caribbean Small Island Developing States ) este de 33,8 mil. de locuitori cu o crestere anuala de 0,79 %. Densitatea ridicata a populatiei , în special în zona de coasta, are trasaturi comune în aceste insule mari. În câteva dintre aceste state , densitatea demografica are un excedent de 200 / km2 si creste progresiv la 580 / km2 în Barbados. Populatiile urbane concentrate mai mult în zonele de coasta a cunoscut o crestere importanta în ultima decada atât în America Latina cât si în zona SIDS .

Marile sectoare economice includ servicii industriale, agricultura, turismul, extractiile de petrol si gaze naturale. Principala sursa de câstig din aceasta zona o constitue agricultura prin exportul de babane si trestie de zahar, de asemenea turismul joaca un rol important în dezvoltarea economiei. Conform cu Caribbean Tourism Association în anul 2004, 10 mil. de turisti au vizitat 12 dintre regiunile SIDS. Acest fapt are influente negative asupra habitatelor naturale. De asemenea pescuitul excesiv afecteaza ecosistemul marin.

Deversarile

Apele menajere reprezinta o importanta sursa de poluare pentru mediul acvatic si este privita ca principala cauza de degradarea a habitatelor si a distrugerii zonelor de coasta în Caraibe. Ca rezultat al cresterii demografice , cresterii ratei saraciei si a existentei unor sisteme de drenare si tratare a apei defectuoase, apele nefolositoare ajung în mediul marin si creeza principala sursa de poluare. Ca o nota estimativa se apreciaza ca numai din turism se genereaza 80 % din deseuri .

Deversarile apelor netratate produc disfunctii grave la nivelul ecosistemelor, al calitatii apei si a mediului acvatic în general. Unul dintre efectele generate de aceasta problema este cresterea numarului de alge care asfixiaza fitoplactonul si a numarului de bacterii care ajung în apa si afecteaza viata pestilor si sanatatea oamenilor… de exemplu în Portul Kingstom ajung aproape 30.000-40.000 m3 de apa menajera netratata pe zi si procentul este în crestere datorita intensificarii turismului si a activitatilor industriale, precum si de la navele care tranziteaza zona. Bacteriile care se dezvolta pun grav în pericol viata oamenilor , plantelor si animalelor care traiesc aici.

Urmele de deseuri provenite în special din apele menajere, gasite în zona plajelor arata ca acestea nu corespund sub nici o forma standardelor internationale cerute pentru protectia sanatatii . Ministerul Sanatatii din Bahamas a interzis cetatenilor sa consume anumite specii de pesti care , prin bacteriile pe care le-au luat din mediul acvatic, le-ar putea pune viata în pericol .

Substante poluante persistente

În urma unor studii facute de catre cercetatori , s-a aratat faptul ca utilizarea pesticidelor este cauza producerii poluarii cu astfel de substante. Desi organocloridele au fost interzise în multe regiuni din zona SIDS , se considera ca înca mai sunt state care folosesc aceste substante ca îngrasamânt. Studiile facute au aratat de asemenea si existenta “Aldrin, ondosulfan, lindane” în sedimentele din Portland, Portul Kingston si în sud-vestul Cubei, zonele de coasta din St Lucia , dar si în viata marina din toate aceste tari.

În St Lucia , nivelul de pesticide din apa din sedimente , precum si din mediul marin testat , se afla la nivelul minim detectabil , dar care afecteaza în mare masura padurile de mangrove din regiunea Mamiku si contine 0,158 mg / kg diazinon. Pe de alta parte , o contaminare mare cu pesticide ca dieldrin, aldrin, DDT si DDE au fost descoperite în corpul pestilor dar si în mediul acvatic din bazinul râului Caroni din bazinul Trinidad. O concentratie totala de HCH 5,1 ng/l si dieldrin 4.1g/l a fost detectata în apele de suprafata de pe coastele Santo Domingo din Republica Dominicana . Multe specii de pesti au murit dotorita practicarii ilegale a agriculturii si folosirii îngrasamintelor .

Substante radioactive

Substantele radioactive constituie în continuare o mare problema pentru mediul înconjurator, deci este un mare factor de poluare. Aproape fiecare tara din acesta regiune a fost tinta activitatilor prin care s-au produs deseuri radioactive si chiar s-a constatat o crestere din 1991. Materialele radioactive patrund în zona prin transportarea de catre navele care tranziteaza zona , în special în Marea Caraibelor , dar si în Canalul Panama si reprezinta un mare risc de poluare afectând grav sanatatea oamenilor. Desi unele dintre tari au adoptat programe împotriva riscului de poluare cu astfel de substante , multe dintre ele sunt înca vulnerabile .

Metale grele

Sursele de poluare cu metale grele a mediului marin provin din activitatile industriale si mai ales industria petrolului, industria chimica , producerea si folosirea îngrasamintelor .În 1995 , doar 395 dintre marile centre industriale neutralizau apele provenite din industrie. Hg, Pb precum si alte metale periculoase au fost transportate pe distante mari prin aerul atmosferic. Metalele grele sunt foarte persistente, existenta lor simtindu-se ani de zile în soluri si în aer. Alte metale care polueaza sunt: As, Cd, Cu, Se, Zn .

Cele mai mari centre industriale în zona SIDS sunt în Portul Harbour, Golful Lisad (Trinidad), Golful Havana. Emisiile de metale grele provenite din activitatile industriale au crescut între 1994 si 1996, cu exceptia Fe, Pb si Zn care reprezinta un mare risc pentru sanatatea si viata oamenilor .

Hidrocarburile

Extractiile de petrol si gaze naturale sunt principalele cauze de poluare precum si prelucrarea lor . Factorul de risc este foarte ridicat în unele zone din aceasta regiune cum ar fi în Trinidad care este cea mai mare producatoare de petrol si gaze naturale, apoi Aruba - Bahamas, regiune ce este de asemenea caracterizata prin traficul maritim intens si mai ales de tancurile petroliere ce cresc si mai mult riscul producerii unor dezastre .

În timp ce transportul de petrol pe mare reprezinta un mare risc de poluare si prin accidentele care se pot produce , în multe cazuri este totusi dificil de a se face diferenta între impactul poluarii prin activitatile marine si cele provenite de pe uscat .

Nutrientii

Deversarea de nutrienti în apele de coasta este o mare problema si afecteaza mediul înconjurator precum si circulatia apei în natura. Ca urmare a deversarilor apelor netratate corespunzator atât în mediul marin cât si în soluri , ajung cantitati mari de nutrienti si alte substante care afecteaza ecosistemul. Au fost descoperite cantitati mari de nitrogen în apele de coasta si în solurile din Regiunea SIDS .

Depunerea de sedimente

Deversarile precum si dizolvarea de materiale solide provenite din agricultura , din exploatarea excesiva a solurilor , prin defrisari , dar si din activitatile casnice , au dus la intensificarea depunerilor de sedimente. În multe din tarile regiunii, exploatarea nisipului precum si constructiile din zonele de coasta , au dus la eroziunea coastelor pe portiuni mari si la sedimentarea solurilor. Exploatarea nisipurilor au produs eroziunea plajelor si a devenit o mare problema mai ales în St Kitts, St Lucia, si St Vicent. Prin eroziunea solului s-au creat pante abrupte care produc avalanse. Râurile transporta anual cca 300 mil. de tone de sedimente în Marea Caraibelor.

Materialele solide trasportate în aceasta regiune , au un puternic impact negativ asupra mediului. Pagubele produse habitatelor naturale , recifelor de corali , sunt datorate nivelului mare de sedimente. De asemenea , s-a constatat si tulburarea apei care reduce activitatea recifelor de corali si a fitoplanctonului ca urmare a patrunderii slabe a luminii solare în apa . De asemenea , biodiversitatea a avut foarte mult de suferit ca urmare a lispei de oxigen si lumina. De exemplu , în Antigua si Barbuda , nivelul ridicat de tulburare a apei din zona de coasta , precum si dezvoltarea excesiva a algelor din apa si de pe stânci , duce la distrugerea multor vietuitoare si împiedica dezvoltarea vietii marine în conditii normale. Depunerea excesiva de sedimente este o consecinta a distrugerii padurilor de mangrove care este un filtru natural ce impiedica depunerea sedimentelor din apele dulci în apele marii .

Deseurile

Marea varietate de activitati care se desfasoara în aceasta regiune, are ca rezultat aducerea de namol precum si alte materiale nefolositoare, ne-biodegradabile în mediul marin.De exemplu, în Trinidad si Tobago, cantitatea de deseuri menajere a scazut de la 44 % în 1980 la 27 % în 1994 , în timp ce plasticul a crescut de la 4 % la 20 % în 2000 . În general, deseurile sunt compuse din plastic , sticla , containere de metal , hârtie si alte materiale solide . Zona Caribbean SIDS nu dispune de un sistem adecvat de colectare a apelor uzate. Ca urmare , substantele nefolositoare sunt transportate în grupurile de mangrove , în canalele de drenare si de-a lungul cursurilor râurilor si ajung în cele din urma în zonele de coasta în apele marine.

În Regiunea SIDS compozitia deseului solid continua sa schimbe tot mai mult structura substantelor organice, anorganice si nebiodegradabile . Metodele de care dispun autoritatile , nu sunt suficiente pentru modificarea compozitiei deseurilor solide, iar generalizarea problemei deseurilor este o consecinta a cresterii populatiei dezvoltarii economice, si mai ales în zona de coasta .

Degradarea fizica si distrugerea habitatelor

Padurile de mangrove , fitoplactonul precum si recifele de corali joaca un rol extrem de important în regiunea SIDS. Distrugerea acestor ecosisteme afecteaza iremediabil biodiversitatea si viata marina. Pagubele produse habitatelor naturale prin eroziunea suprafetelor de coasta , includ de asemenea si furtunile si cutremurele care se produc în zona. Distrugerea mangrovelor , a fitoplanctonului au un mare impact negativ asupra purificarii apelor dulci , a speciilor de pesti care constituie si hrana pentru populatie dar si asupra turismului. Studiile recente au aratat o tendinta acuta de degradare a recifelor de corali , lucru care afecteaza grav dezvoltarea vietii marine. Zonele cu grad de risc ridicat în acest sens sunt estul regiunii, sudul si în Antilele Mari.

De asemenea dezvoltarea excesiva a algelor produce distrugerea habitatelor de corali si acest proces a început între anii 1970 - 1980. Eroziunea solurilor produce pagube majore asupra mediul marin si se produce atât prin actiunile antropice cât si prin fenomenele naturale care se produc în zona , cum ar fi de exemplu El Nino care transporta particule de praf de-alungul Oceanului Atlantic. Conform celor mai recente date , s-a constatat ca în 1983-1985 si 1987 s-au transportat cele mai mari cantitati de particule de praf , ceea ce a produs desertificarea si intensificarea climatului arid în Nordul Africii.

Mecanismul prin care particulele de praf afecteaza biodiversitatea si mai ales habitatele de corali , are în vedere dezvoltarea algelor, utilizarea diferitor tipuri de nutrienti în agricultura care interactioneaza cu sarurile de amoniu si alti nitriti si care duc la dezvoltarea în ape a multor tipuri de bacterii .

AFRICA DE VEST , CENTRALA SI DE SUD

Africa Centrala si Africa de Vest

Întinderea regiunii include coastele si apele marine din partea de Vest si Centrala a Africii, tarile (WACAF) de la Oceanul Atlantic la Desertul Sahara si de la malurile Lacului Chad si Angola la Senegal . Tarile care formeaza aceasta regiune sunt Angola, Benin, Burkina, Faso, Cabinda, Cameron, Republica Africana Centrala, Chad, Congo,Coasta de Azur, Guineea Ecuatoriala, Liberia, Mali, Mauritania, Nigeria, Niger, Senegal, Sierra Leone si Togo. Desi Insula Capului Verde face parte din Africa de Vest, bazinul sau de drenare construit de oameni , a limitat impactul asupra mediului marin .

Exista dovezi clare de degradare a mediului marin în special în regiunea Canary, Guineea .

Oricum, cea mai recenta si de încredere informatie care ar putea fi folosita pentru evaluarea extinderii poluarii , este foarte greu accesibila la nivel national si regional. Demografia , urbanizarea , industrializarea, activitatile agricole si economice desfasurate în aceasta zona au ca rezultat exploatarea de catre om a zonelor de coasta. Deversarile de substante poluante provenite de la rafinariile de prelucrare a petrolului, de la fabricile de textile, alimentare sau de la industriile de bere , reduce calitatea apei în aceasta zona. Principala problema cu care se confrunta regiunea este degradarea calitatii apei, si distrugerea habitatelor naturale afectând speciile migratoare si pe cele nemigratoare , revarsarea fluviilor în ocean, mediul din largul oceanului prin emanarea pulberilor; aducerea de noroi, poluarea plajelor; deseurile provenite din activitatile industriale si menajere.

Fig.3. Tarile de coasta ale Africii de Vest si Centrale

(more…)

oceane, oceanul planetar, poluare ape, poluare marea neagra, poluarea apelor, poluarea oceanelor, protectia apelor

Pentru ca vulturii din Europa să nu mai moară de foame, euro­parlamentarii au modificat o prevedere legislativă care interzicea abandonarea de către fermieri a animalelor moarte pe câmp. Dacă până în prezent oamenii erau obligaţi să ducă la incinerare dobitoacele care-şi dădeau suflarea, ei sunt acum încurajaţi să le lase unde-au căzut şi să le permită vulturilor să se ocupe de “eca­risaj”.

Văzută de la Strasbourg, soluţia este simplă: vulturii sunt sanitari ai naturii şi pot curăţa o vacă moartă sau o carcasă de oaie în câteva ore, înainte ca acestea să intre în putrefacţie. Prin urmare, oamenii câştigă, pentru că sunt scutiţi de efortul presupus de incinerare; animalele vii, pentru că nu sunt expuse focarului de infecţie pe care l-ar reprezenta cadavrul, iar vulturii, pentru că se înfruptă pe săturate.

În România, unde “mortăciunile” se întâlnesc nu la tot pasul, dar cu siguranţă pe fiecare drum naţional, apariţia altor cadavre care să putrezească nestingherite până la apariţia vreunui vultur ar putea să nu fie o idee atât de bună. Mai ales în condiţiile în care aceste păsări au dispărut din ţara noastră.

Alta era situaţia acum 80 de ani, când hoitarul, vulturul sur, vulturul negru sau zăganul erau prezenţi şi în România. “Vânătoarea şi reglementările sanitare şi de utilizare a otrăvurilor pentru combaterea carnivorelor mari au dus însă la dispariţia acestor magnifice păsări din fauna României. Aplicarea acestei noi reglementări ar putea contribui semnificativ la reîntoarcerea lor”, apreciază Societatea Ornitologică Română (SOR), care a salutat ieri, printr-un comunicat, decizia Parlamentului European.

PERICOL EPIDEMIOLOGIC
Experţi din domeniul sanitar-veterinar strâmbă însă din nas. Sunt slabe şansele ca resturile animale abandonate să devină hrană pentru păsări care fâlfâie destul de departe de România, chiar dacă ele pot parcurge în zbor sute de kilometri într-o zi în căutare de hrană, după cum a explicat pentru Jurnalul Naţional Alida Barbu, ofiţer de comunicare al SOR.

Abandonarea cadavrelor de animale poate avea concesinţe neplăcute nu doar pentru simţul olfactiv al oamenilor, ci şi pentru sănătatea lor şi a dobitoacelor rămase în viaţă. Prezenţa unui animal mort reprezintă un risc epidemiologic. Acesta este şi motivul pentru care legislaţia în vigoare prevede incinerarea nefericitului patruped. Chiar dacă animalul a murit în urma unei boli cu caracter individual (infarct, insuficienţă renală etc.), nu este prudent să fie lăsat să zacă pe câmp, unde pasc animalele vii, întrucât intră în putrefacţie şi se dezintegrează, resturile infiltrându-se în pânza freatică şi contaminând sursele de apă din jur, spun specialiştii.

Atunci când a fost promulgată directiva europeană care interzicea abandonarea animalelor moarte şi îi obliga pe fermieri să le distrugă prin incinerare, mai multe state, printre care şi România, au obţinut o derogare pentru zonele greu accesibile. De exemplu, în Apuseni, în locuri unde accesul se face cu dificultate, folosirea unui mijloc de transport moto­rizat fiind imposibilă, oamenii au primit permisiunea de a îngropa dobitoacele moarte.

Mai mult, populaţiile de vulturi nu obişnuiesc să se hrănească în arealele populate de oameni. Şansele ca aceste înaripate să poposească în bătătura unui fermier pentru a “neutraliza” un dobitoc mort sunt reduse, potrivit surselor din domeniul sanitar-veterinar.

CU VULTURI SAU FĂRĂ VULTURI?
Numărătoarea vulturilor din România pare însă a da rezultate diferite în funcţie de cine o face. “Avem o populaţie de vulturi solidă în toate judeţele”, ne-a decla­rat directorul Gărzii de Mediu, Silvian Io­nescu. Acest lucru ar trebui să fie lim­pe­de, spune el, pentru oricine a traversat vreo­dată cu maşina o regiune de câmpie. Din punctul lui de vedere, problema nu este că n-ar avea cine să consume rămă­şi­ţele animale.

“Avem probleme destule pe câmp, există mormane de gunoaie, nu avem nevoie şi de cadavre”, a spus Ionescu. La atâtea resturi menajere aruncate peste tot, vulturii au mâncare berechet, iar aplicarea acestei legi ar da situaţiei un iz de-a dreptul pestilenţial. Concluzia lui Silvian Ionescu este că autorităţile româ­ne trebuie să cugete pe-ndelete înainte să joace după cum se cântă de la Strasbourg şi Bruxelles. “Nu toată legislaţia europea­nă trebuie transpusă în legislaţia naţio­na­lă. Cred că această problemă ar trebui discutată la nivel de agenţii de mediu, de ministru al Mediului, pentru că nu se poa­te aplica direct orice prevedere europea­nă. Trebuie să ne consultăm, să ana­lizăm.”

Societatea ornitologică Română nu are însă încredere în “numărătoarea” făcută de Garda de Mediu. “Îi rugăm să ne spună exact şi nouă unde pot fi văzuţi vulturii, dacă spune că sunt atât de numeroşi. Cu mare plăcere am vrea să îi vedem şi noi”, a replicat Alida Barbu. Ea a explicat că SOR îşi colectează informaţiile colabo­rând cu majoritatea specialiştilor ornitologi din ţară. Reprezentantul SOR mai spune că nespecialiştii pot face confuzia între vultur şi acvilă. O altă confuzie frecventă, spune Alida Barbu, este între vultur şi şoricarul comun, o altă specie de răpitor mare întâlnită frecvent în zona colinară, dar şi la câmpie. Prin urmare, a decide cine se va delecta cu “delicate­sele” abandonate-n câmp pare o misiune mult mai dificilă decât s-ar fi zis la prima vedere.

“MĂSURA NU E OBLIGATORIE”
Prevederile adoptate săptămâna trecută vor intra în vigoare în câteva luni, imediat după publicarea legii. Amendamentul prevede însă că fiecare stat în parte o poate interpreta şi adopta în funcţie de propriile interese. “Nu este o prevedere obligatorie, doresc să subli­niez acest lucru. În amendament se arată că aceste măsuri «pot fi adoptate» de statele membre, nu că «trebuie adoptate».

Legea se adresează statelor unde această soluţie alternativă la colectarea cadavrelor de animale este potrivită, avantajoasă”, a explicat pentru Jurnalul Naţional, europarlamentarul britanic Chris Davies, unul dintre iniţiatorii proiectului legislativ. “De pildă, la noi în ţară nu avem vulturi. În schimb, avem vulpi pe post de prădători necrofagi. Şi cred că este un lucru bun. De pildă, se poate întâmpla ca unui fermier să îi moară o oaie, iar el să nu ştie unde, să nu o găsească. O găsesc însă vulpile şi o devorează până să apuce să se dezintegreze. Cred că noi, oamenii, tot temându-ne de epidemii şi tot încercând să ne construim fel şi fel de mecanisme de reglementare şi apărare, am scăpat din vedere faptul că mecanismele naturii pot fi mult mai eficiente”, a spus europarlamentarul liberal.

UN AMENDAMENT CU PATRU “NAŞI”
În reuniunea plenară de la 24 aprilie, Parlamentul European a adoptat un amendament la directiva europeană 1774/2002, care le interzicea fermierilor să lase-n plata Domnului cada­vre­le animalelor care mor pe câmp. Amendamentul a fost propus şi susţinut de patru europarlamentari: Chris Davies (Marea Bri­tanie), Satu Hassi (Finlanda), Jens Holm şi Asa Westlund (Su­e­dia). Îngrijorarea lor a pornit de la situaţia din Spa­nia, un­de specialiştii ornitologi au avertizat că vulturii sunt atât de în­fo­metaţi, încât au ajuns să-şi caute surse de hrană în statele învecinate. Un exemplar a fost văzut recent tocmai la Bru­xelles, odihnindu-se pe capota unui autobuz. De altfel, au­tori­tă­ţi­le de la Madrid îşi anunţaseră în martie intenţia de a-şi modifica legislaţia naţională pentru a salva populaţia de vulturi.

Sursa: Jurnalul National

lesuri, mortaciuni, vulturi, zagan

Are aspectul asemanator cu al unui caine, ochii rotunzi, coada groasa si un bot alungit, in care se ascund colti puternici

Vaneaza diverse vietati, de la rozatoare si insecte pana la animale mari ca elanul, bizonul sau boul moscat. Este raspandit in Canada, Alaska, Europa Estica si Centrala, Rusia, Siberia, Peninsula Scandinava, Orientul Apropiat si Asia Centrala.

Poate avea blana de culoare alba (lupul polar din tundrele nordice), rosie (lupul rosu, odinioara raspandit pe teritoriul Nord-American, iar acum pe cale de disparitie) sau sura.

Traiesc in haite avand in jur de 6 si 15 de exemplare. Lupii care ataca in haita pot vana chiar animale mari, de circa 500 kg sau chiar mai mari. Un lup poate consuma pana la 10 kg de carne odata; animalele mici sunt mancate in intregime. Cum rata esecurilor la haituit este de 90%, lupii sunt adaptati sa rabde de foame zile-n sir.

Habitatele sunt mici (in jur de 100 km patrat) si bine delimitate pe teritorile unde exista hrana din belsug. Daca prada este putina, habitatul este de cel putin zece ori mai mare.

Lupii singuratici, de obicei masculi tineri, strabat drumuri foarte lungi pana ce isi fac rost de propriul teritoriu.

Lupul are putini dusmani, dar cei care se incumeta totusi sunt alungati de coltii ascutiti ai acestui animal. El devine mai puternic si mai de temut in cadrul haitei din care face parte si de care se desparte foarte rar.

Datorita faptului ca face parte din familia cainilor, lupul are mirosul si auzul bine dezvoltate. Este un animal inteligent, comunicand cu semenii prin diverse sunete (urlete, latraturi, scancituri, maraieturi, etc) sau prin diferite pozitii ale corpului si ale cozii. De pilda, coada lupului in pozitie verticala semnifica faptul ca acel animal este seful haitei, iar pozitia orizontala a cozii se traduce prin intentia acestuia de a vana.

Lupii, in comparatie cu oamenii - care au o presiune a muscaturii de 90 kg presiune pe 1 cm patrat - au capacitatea de 450 kg presiune pe 1 cm patrat, deci de 5 ori mai mare decat a omului.

Lupul poate ajunge la varsta de 15 - 16 ani, dar fiindca a fost vanat in exces a disparut de pe teritoriul multor tari.

Sursa: Clopotel.ro

haita, lup

„Trebuie să recunosc faptul că, atunci când am întors o frunză şi l-am văzut, mi-a adus zâmbetul pe buze”, a povestit Geoff Oxford, de la Universitatea din York.

„Când o pasăre sau alt prădător vede pentru prima oară o pradă pe care nu a mai văzut-o până atunci, vor trece câteva momente până când se decide dacă să o mănânce sau nu. Poate că acest păianjen a dezvoltat aceste variaţii pentru a fugi până când prădătorul se hotărăşte”, a explicat el.

Însă nu toate exemplarele din această specie au un model atât de bine conturat, iar unii păianjeni sunt în totalitate portocalii sau albaştri.

Sursa: Evenimentul Zilei

hawaii, paianjen

Putin dezorientati si speriati, cei trei pui din specia soim calator au fost prezentati jurnalistilor. Aproape de cuibul artificial in care au venit pe lume, pe acoperisul Facultatii de Cconomie a Universitatii Sapienza, este ascunsa si o micro-camera video. Astfel, specialistii, dar si iubitorii de pasari, pot sa urmareasca, pe Internet, cum traieste o familie de soimi in plin centrul Romei.

Desi acum arata ca niste bulgarasi de zapada, puii se vor transforma in falnice pasari. Chiar daca au iesit din oua si cresc in mijlocul unui mare oras.

De fapt, asta si urmaresc oamenii de stiinta. Sa impace mediul trepidant citadin cu natura. Sute de asemenea cuiburi artificiale au fost amplasate la Roma si in alte orase ale Italiei, intr-o incercare de a stimula reproducerea unor specii de pasari pe cale de disparitie.

Soimii calatori sunt pasari de prada, care se pot adapta aproape in orice mediu, de la culmile muntilor, pana in padurile tropicale. Insa au ajuns in pericol, din cauza poluarii, mai ales din cauza folosirii pe scara larga a pesticidelor.

Sursa: Stirile PRO TV

pui de soim, roma

Sursa: Curentul

Mehedinti, vultur cu barba, zagan

Specie protejată

Uniunea Europeană finanţează proiectele de conservare şi protejare a mediului din ţările membre, dar şi din ţările candidate sau învecinate. Doi pui de vultur cu barbă au fost eliberaţi în luna mai a anului 2007 în sălbăticie, în Spania, prin intermediul programului LIFE. Ambii pui s-au născut în captivitate în luna februarie, unde au şi fost crescuţi înainte să fie eliberaţi în regiunea andaluză Sierra de Segura. Pontones, cel mai tânăr pui, a zburat pentru prima dată la 21 de zile după ce a fost eliberat. Zborul lui a durat o jumătate de minut. Patru zile mai târziu, Segura a zburat aproape un minut. Eliberarea puilor face parte dintr-un proiect amplu de repopulare.
În prezent, zăganii mai trăiesc doar în Munţii Pirinei, Alpi, Caucaz, Pamir, Altai, Insula Creta, Tibet, Himalaya şi în câteva locuri din Africa.

Mâncătorul de oase

Zăganul este o pasăre imensă, cu o anvergură a aripilor de 280 cm şi are greutate cuprinsă între cinci şi nouă kilograme, fiind singura pasăre din lume care se hrăneşte în proporţie de 90% cu oase şi schelete de animale.
Din această cauză, mai este cunoscut şi sub denumirea de „mâncătorul de oase“. Această specie de pasăre se hrăneşte cu oase şi măduvă, oase cărora le dă drumul de la înălţime pentru a se sparge în contact cu stâncile, şi apoi coboară în spirală pentru a le recupera. Zăganul poate trăi chiar şi 50 de ani. Aripile foarte lungi şi talia subţire îi dau mai mult forma unui uliu decât a unui vultur. Culoarea galbenă a penelor vine de la zona în care trăieşte: roci calcaroase, care conţin oxid de fier. Penajul lor este, de obicei, portocaliu închis şi alb-murdar. Aproape de cioc, zăganul are câteva pene negre, care seamănă cu o barbă, de unde şi denumirea sa ştiinţifică. Trăieşte numai la altitudini de până la 4.000 de metri, dincolo de linia pădurilor, în zonele de păşuni alpine.
Conducerea AJVPS Mehedinţi nu a luat încă o hotărâre în ceea ce priveşte apariţia zăganului în zona Peşterii Topolniţa.

Sursa: Gazeta de Sud

Mehedinti, vultur cu barba, zagan

“Specia originala de lup gri din Alaska a trait in permanenta de acum 45.000 de ani - probabil chiar si de mai devreme, insa datarea cu carbon nu permite stabilirea unei perioade mai inaintate decat aceasta -, pana acum aproxiativ 12.000 de ani”, explica Blaire Van Valkenburgh, profesor de ecologie si biologie evolutiva in cadrul UCLA. ”Aceasta specie nu seamana deloc cu specia moderna de lup din nordul Americii, Europa sau Asia”, a continuat el. Lupul gri de acum 12.000 de ani nu difera foarte mult din punctul de vedere al dimensiunilor de lupul gri care traieste in prezent in Alaska, insa avea dinti mai mari si muschi faciali mult mai puternici, fiind in stare sa ucida chiar si un bizon.

Ei sufereau in principal din cauza problemelor cu dantura. Profesorul a studiat fracturi de dinti si la alte animale preistorice, precum si la speciile de acum de lei, tigri, leoparzi si lupi. Se pare ca mamiferele stravechi de dimensiuni mari isi rupeau deseori dintii atunci cand se hraneau, in special pentru ca spargeau oasele prazii. Animalele din zilele noastre prefera in schimb sa smulga carnea, evitand oasele.

Inainte de aceasta cercetare, nu se stia daca lupii gri din Alaska sau din alte zone ale globului erau descendenti direct ai lupilor gri din Pleistocen, si nici daca aceasta specie a fost pierduta sau numai in pragul extinctiei in America de nord.

Sursa: Zooland

alaska, lup