head


29 Mar
Luni
Biodiversitate

1500 de elevi clujeni vor învăţa cum să se poarte cu maidanezii

În 30 de şcoli din judeţ, elevii de clasele a III-a şi a IV-a se vor juca cu maidanezi, vor învăţa cum să se apere de animale, dar şi cum să reacţioneze când sunt atacaţi pe stradă de câinii fără stăpân.copiii si maidanezii

Timp de cinci luni, copiii vor susţine câte un curs pe săptămână, în care vor fi educaţi privind animalele domestice, dar şi cele sălbatice. Pe parcursul proiectului, elevii vor avea ocazia să se joace cu câinii maidanezi ai asociaţiei Vier Profen, cea care derulează campania, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.

La dispoziţia celor mici va fi pus un suport de curs, dar şi materiale video despre animale. Reprezentanţii IŞJ Cluj susţin că părinţii vor fi consultaţi cu privire la acest proiect, iar aceştia vor avea ocazia să asiste la cursuri. „Câinii ce participă la acest proiect sunt luaţi de pe stradă, însă au fost vaccinaţi, deparazitaţi şi dresaţi”, a declarat inspectoarea Anicuţa Ursache.

Cursurile încep la începutul lunii martie, iar pentru acest program au fost instruiţi peste 70 de învăţători. „Dorim, astfel, ca elevii să devină mai responsabili, şi să înveţe să respecte animalele”, a conchis Veronica Tulpan, coordonatorul proiectului.

Sursa: Adevarul

, , , , ,


Etichete:

Lasa un comentariu