Luni
Biodiversitate„Repararea“ climei otrăveşte mările
Comenteaza pe Forum |
Soluţia oamenilor de ştiinţă pentru refacerea climei prin reducerea monoxidului de carbon pune în pericol viaţa marină.![]()
Diminuarea nivelul de monoxid de carbon din aer prin fertilizarea oceanelor cu praf de fier ar duce la uciderea mamiferelor marine, avertizează un studiu recent.
Ceea ce oamenii de ştiinţă considerau a fi soluţia salvatoare pentru „repararea” climei s-a dovedit a fi un masacru al vietăţilor marine, informează BBC. Până în prezent, cercetătorii sperau să reducă masiv monoxidul de carbon din aer prin stimularea dezvoltării algelor din oceane. Acest lucru era posibil prin fertilizarea cu praf de fier a apelor.
Însă oamenii de ştiinţă de la Universitatea din San Francisco semnalează că o anumită specie de alge, denumită Pseudonitzschia, elimină o substanţă care se comportă ca o otravă pentru mamiferele marine şi păsări. Aşadar, sporirea numărului de alge atrage după sine şi creşterea cantităţii de „otravă” din ape.
Toxina, cunoscută şi sub denumirea de acid domoic, a fost invocată prima dată la sfârşitul anilor ‘80. În această perioadă, consumul de fructe de mare contaminate cu acidul domoic a dus la apariţia unei boli rare la om, care constă în pierderea memoriei pe termen scurt, diferite afecţiuni ale creierului şi care poate duce până la deces.
În ultimul deceniu, zece proiecte de cercetare au avut ca temă fertilizarea oceanelor cu praf de fier şi efectele acesteia. Însă numai două dintre ele au luat în considerare acidul domoic şi asta datorită unui singur cercetător din fiecare echipă, arată William Cochlan de la Universitatea de Stat din San Francisco. Acesta adaugă că „dacă vrem să luptăm împotriva încălzirii globale prin fertilizarea oceanelor, atunci trebuie să înţelegem care sunt consecinţele asupra mediului marin”.
Sursa: Adevarul
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Joaca cu tigrul: Două feline se aruncă într-o piscină după îngrijitorii lor
- Ziua Mondială a Apei: Imagineză-ţi o zi fără apă
- Capra neagră
- Vieţuitoare subacvatice care emit gaz ilariant
- Rolul pădurilor în schimbările climatice
- Deputaţii europeni cer interzicerea vânării balenelor
Populare
- Vrei sa scrii despre biodiversitate ? (4)
- Păianjenul “faţă veselă” (1)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
Recente
- Onthophagus taurus este cel mai puternic gândăcel din lume
- Oprescu vrea să mute maidanezii din Bucureşti la munte. Cum comentaţi?
- ONU respinge reluarea comerţului cu fildeş
- O pisică a născut patru pisoi în sala de briefing a Guvernului
- Ecologiştii au început să folosească echipament militar contra braconierilor
- Zambia, obligată să-şi distrugă rezervele de fildeş
